“Noaptea muzeelor la Planetariu”

imaginea utilizatorului Dr. Veronica Antone

De: Dr. Veronica Antone

Vă invităm în data de 18 – 19 mai 2013 începând cu orele 21:00 la Planetariu şi Observatorul astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii Constanta pentru a participa la “Noaptea Muzeelor”, eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat la a noua ediţie în România.
În acest an, vizitatorii vor avea ocazia să vizioneze filmul "Eyes on the sky" (Cu ochii pe cer), produs de ESA şi ESO cu ocazia Anului Internaţional al Astronomiei pus la dispoziţie de către cei de la Grupul Şcolar” Carmen Sylva” Eforie Sud proiectat la sala de conferinţe „Marcel Stanciu”, vor avea loc reprezentaţii sub cupola Planetariului, vizitarea Observatorul astronomic şi indentificarea unor constelaţii, corpuri cereşti precum: planeta Saturn, satelitul natural Luna, Galaxia M13, etc. Acestea fiind realizate cu lunete amplasate pe platforma de observaţii din incintă şi manevrate cu ajutorul voluntarilor pasionaţi de astronomie şi îndrumaţi de profesorii de specialitate.

Precizăm că în data de 18 - 19 Mai, între orele 09:00 - 17:00 nu se vor susţine reprezentaţiile la Planetariu.

Vă mulţumim pentru înţelegere!.

field_vote: 
Your rating: Nimic Average: 4.6 (20 votes)

Comentarii

Cat costa sa intri la planetariu in seara aceasta ?